BOR, prima reactie despre restrictiile de Paste: „Tema imaginatelor restrictii de Pasti de anul acesta este una ireala”

Florin Citu, premierul Romaniei, a transmis ca sarbatorile pascale se vor desfasura normal. De asemenea, seful Guvernului infirma zvonurile potrivit carora Romania ar putea intra din nou in lockdown.

„Revenim la normalitate, impreuna, daca vom continua sa fim responsabili!
In luna martie primim 2.6 milioane doze de vaccin. In luna aprilie primim cel putin 3.1 milioane doze de vaccin.

Am avut grija sa aloc resursele necesare ca pana la finalul lunii septembrie sa avem cel putin 10.4 milioane de romani vaccinati cu ambele doze de vaccin.

P.S. Nu exista NICIUN scenariu in care Romania intra in lockdown. Am promis ca tinem Romania deschisa de Craciun si de Revelion, ne-am tinut de cuvant. Va asigur ca asa va fi si in perioada Sarbatorilor de Paste”, a declarat Florin Citu.

BOR, prima declaratie dupa aparitia zvonurilor lansate de anumite persoane.
„Nu a existat si nici nu putea sa existe anul acesta vreo discutie oficiala despre restrictii de Pasti si nu este corect sa declansam speculatii in marginea unei probleme majore, imposibil de estimat acum. Indiferent de context, deciziile realiste referitoare la perioada pascala vor fi rodul exclusiv al unui dialog absolut obligatoriu dintre autoritati si cultele religioase.

Un dialog lucid, onest, inter-institutionalizat, caruia nu i se face niciun serviciu prin lansarea in spatiul public a unei teme false, menita sa creeze tensiuni inutile intre stat si cultele religioase (ai caror membri compun covarsitoarea societate civila) si sa induca un nefiresc orizont sumbru de asteptare in societatea crestina din Romania”, a spus Banescu intr-o declaratie transmisa presei.

Vasile Banescu a mentionat ca „tema imaginatelor restrictii de Pasti de anul acesta este una momentan ireala, iar cei ce se caznesc sa-i confere o artificiala consistenta, persoane din Biserica sau din afara ei, au fie un discutabil gust pentru situatii limita si conflictuale majore, fie incapacitatea crasa de a invata ceva din trecutul recent”.

„Altfel, cum sa te trezesti ca programezi cu luni inainte restrictii imaginabile sau nu? Restrictii care raportate la cel mai ordonat si curat spatiu privat de utilitate publica din societate, acela al bisericilor, trebuie cantarite totdeauna de acum inainte cu cel mai fin discernamant dobandit dintr-o recenta si dureroasa experienta”, a mai spus purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *