După revenirea lui Cove, Adela Popescu părăsește „Vorbește lumea”. Prezentatoarea e însărcinată. Cine îi ia locul

Adela Popescu va avea al treilea copil, împreună cu soțul ei, Radu Vâlcan. Prezentatoarea emisiunii de la ProTv a făcut a anunțul chiar la emisiunea „Vorbește lumea”, vineri. Tot vineri, Cove a revenit după ce a stat în izolare, fiind depistat pozitiv cu COVID-19.

Cei doi nu vor mai prezenta emisiunea împreună, întrucât Adela Popescu a decis, pentru siguranța bebelușului, să se ferească de expunere.

Adela Popescu părăsește „Vorbește lumea”
Ca de obicei, Adela Popescu va fi înlocuită în emisiune de o altă prezentatoare. Cove va fi completat de o prezență feminină, care va intervieva invitații alături de el.

Așadar, Adela Popescu va fi înlocuită din nou de Lora. Se pare că prezența Lorei în emisiune a fost apreciată atât de fanii producției, cât și se șefii ProTV, care au ales-o din nou să fie alături de Cove, până când Adela va naște și va reveni din concediul maternal.

Lora a intrat LIVE, pe pagina ei de Faceboook, câte era pe drum înspre platourile de filmare ale emisiunii „Vorbește lumea”, de la ProTV. Și-a anunțat fanii că are o surpriză apoi a confirmat că putea fi văzută, din nou, de luni până vineri din nou la TV.

Adela a început să plângă la TV și a anunțat de ce a luat decizia de a lua o pauză de la jobul ei: „Consider că eu am fost destul de expusă la Covid. Părinții sunt în vârstă, iar ceea ce am eu în burtică este o mare responsabilitate și trebuie să am mai multă grijă. Iar pentru acest copil merită să renunț la cel mai frumos loc de muncă. Dar te las cu toată încrederea alături de Lora, știu că ea și-a dorit mult asta”.

Adela Popescu mai are doi băieței
Pentru că își doresc foarte mult al treilea copil, Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au mutat deja într-o casă mai mare, chiar de Crăciun. Cei doi au declarat că s-ar bucura dacă ar avea și o fetiță, dar nu știu încă sexul celui de-al treilea bebeluș. Cei doi sunt căsătoriți de aproape șase ani și au împreună doi copii, Alexandru, de patru ani și Andrei, în vârstă de doi ani.

„Da, ne dorim (n.r. o fetiţă) să fim sănătoşi şi cred că această viaţă pe care am descoperit-o împreună cu copiii, este ceva absolut extraordinar şi nu concepem viaţa altfel. Să fim sănătoşi şi vedem ce va fi”, spunea Radu Vâlcan într-un interviu pentru Antena Stars.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *