Împreună cu doi prieteni, un bărbat a furat un aer condiționat dintr-o casă. Cum a fost prins hoțul

Împreună cu doi prieteni, un bărbat a furat un aer condiționat dintr-o casă. Individul a fost prins de jandarmii din Capitală, la scurt timp după ce a comis infracțiunea.

Sâmbătă, 29 august, în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie de pe raza sectorului 5, a observat un bărbat, în vârstă de 43 de ani, care avea un comportament suspect.

Individul a fost oprit și legitimat, asupra sa fiind găsite o șurubelniță, mai multe chei pentru șuruburi și un cuțit. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au aflat că, în urmă cu câteva ore, împreună cu încă doi prieteni, bărbatul a sustras dintr-o casă un aparat de aer condiționat, pe care l-au vândut contra sumei de 150 de lei.

Jandarmii au reușit în scurt timp să-i găsească și pe ceilalți doi bărbați, ambii în vârstă de 40 de ani, fiind de asemenea identificată și persoana care a cumpărat aparatul de aer condiționat.

Jandarmii au luat legatura cu proprietarul imobilului și au condus persoanele implicate la secția de poliție, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *