Liviu Dragnea și-a recăpătat dreptul la muncă în penitenciar, printr-o decizie a Curții de Apel București

Liviu Dragnea și-a recăpătat dreptul la muncă în închisoare, potrivit unei decizii a Curții de Apel București. Vestea a fost dată de bunul prieten al fostului lider PSD, Codrin Ștefănescu.

Acesta a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, în care a afirmat că avocatul a reușit să-i redobândească dreptul la muncă.

„Sancțiunea i-a fost datā in urma unui interviu dat in presā! Pentru cā Liviu Dragnea nu are voie sā vorbeascā și nu are drepturi de nici un fel! Bravo, Flavia! Ai reușit sā indrepți un abuz infiorātor și ai demonstrat cā existā magistrați care aplicā corect legea!”, a scris Codrin Ștefănescu.

Liviu Dragnea a lucrat ca mecanic în atelierul auto al Penitenciarului Rahova.

Codrin Ștefănescu a atras atenția despre problemele de sănătate ale lui Liviu Dragnea
La sfârșitul lunii octombrie, Ștefănescu anunța că Dragnea „o duce rāu cu sănătatea, o duce rāu in general”, că nu i se dă voie să muncească, iar pe de altă parte nu i se acordă nici îngrijirea medicală potrivită suferințelor lui. Politicianul a subliniat că Dragnea „se chinuie, dar e puternic și va rezista”.

Ce probleme de sănătate are Liviu Dragnea
Apropiați lui Liviu Dragnea spun că fostul lider social-democrat are probleme grave de sănătate. Mai exact, dublă hernie de disc, iar apropiații lui se plâng că nu este îngrijit cum trebuie, motiv pentru care, în ultima perioadă, starea lui s-a înrăutățit. Fostul președinte al Partidului Social Democrat ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a se vindeca de afecțiunea care îl chinuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *