Scrisoarea cutremuratoare a unei mamici pentru Emil Boc: „Un caz tipic de oras cu ruj pe buze si turturi la fund“

O mamica din Cluj, fosta jurnalista Bianca Felseghi dezvaluie intr-o scrisoare adresata primarului Emil Boc, cum este sa traiesti intr-un cartier poluat al Clujului.

Iata scrisoarea adresata primarului Emil Boc.

“Stimate domnule Emil Boc,

Am vrut, initial, sa scriu „Stimate domnule primar”, in sensul de administrator al domeniului public, dar pentru mine dvs. nu sunteti de ceva timp primar, ci mai degraba un agent publicitar.

Iata, deschis, de ce va scriu:

Pana nu demult, adica pana in urma cu vreo 6 luni, am muncit. Aveam un birou in buricul targului, cum se zice, kilometrul zero al Clujului si de acolo totul parea aproape fara cusur. Ma incerca o anume aroganta facand zilnic revista presei si am decretat, nu de putine ori, ca la ora actuala Clujul era cel mai bun loc de trait din Romania.

Terasele erau misto, oamenii care le populau erau cool, serviciile erau diverse, gheretele de food si coffee to go se inmulteau, ici niste donots, ca in America, ‘colo niste french fries cu topinguri la cornet ca-n Belgia, dincolo niste inghetata artizanala ca in Italia – viata era extrem de animata si faina in centrul orasului Cluj-Napoca.

Nu numai presa locala umfla acest balon de orgoliu, care e Cluj-Napoca, dar si cate un influencer si instagramer mai acana, si chiar si noi, clujenii simpli, care o facem constient, ca doar n-o sa ne dam cu firma in cap singuri.

Pe urma, anul trecut, s-a intamplat ceva care a ridicat un colt al acestei cortine colorate si atent periate de scame. S-a dat lockdown-ul.

Ei bine, odata cu asta, cei mai multi dintre noi a trebuit sa ne reorientam activitatile pe langa casele noastre, pe langa cartierele-dormitor ale Clujului. Si a fost ca si cand toata butaforia trairista si festivaliera de pana acum, s-a risipit. Noi, niste bieti Truman, am realizat ca show-ul era premeditat si, in plus, s-a si anulat.

Revelatia mea, usor burgheza, vine cam tarziu si sunt constienta ca multi alti clujeni traiesc deja demult cu nedumerirea si frustrarea ca realitatea de la televizor nu se pupa cu ceea ce vad in jur, mai ales in zonele periferice ale orasuluii.

Eu locuiesc, spre exemplu, in Dambul Rotund. E un cartier situat la un drum de 10 minute cu bicicleta de Centru sau de 20 de minute de Mihai Viteazu’, daca vrei sa faci picior frumos. Practic, insa, e cam la distanta de 10 ani de tot ce s-a intamplat in Cluj-Napoca in ultima vreme. E cam pe unde se afla Manasturul in anii 2000.

Probabil ca ati auzit deja de multe ori cliseul ca abia atunci cand ajungi sa impingi un carucior pe strazile orasului incepi sa deschizi ochii la cat de aglomerat, poluat, prafos, nedisciplinat si ignorat este acesta. Ei bine, va mai spun eu o data acest ‘’cliseu’’. De cand sunt in concediu de maternitate si de cand e pandemie, Clujul este ca un escape room. O capcana.

N-o sa vorbesc, iar, de trotuarele impracticabile si de faptul ca, din pricina celor care parcheaza fara niciun discernamant si fara sa fie penalizati de nimeni, sunt nevoita deseori sa pandesc masinile din trafic si sa ies cu caruciorul direct pe acostamentul strazilor, doar ca sa pot inainta.

Dar o sa vorbesc de strada Corneliu Coposu, care e o artera deloc neglijabila si care, vecina fiind cu mine, a devenit in ultimul an o autostrada in toata regula. Chiar asta e senzatia, ca locuiesc langa autostrada. Tirurile curg in coloane, uneori cu viteze ametitoare si ridicand nori de praf si noxe. Dimineata, la EBS Radio, ni se spune candid, ca e vremea potrivita sa aerisim incaperile, dar eu, daca deschid geamul, culeg mai apoi praf negru de pe mobila. Am ajuns sa ma bucur ca port nenorocita aia de masca, pe fata, desi si asa mirosul de noxe e pregnant in aer. Insa pe copilul adormit din carucior nu am cum sa il protejez.

O sa mai vorbesc de faptul ca in zona in care locuiesc nu exista niciun parc. Niciunul. Exista, in schimb, cel putin 10 proiecte imobiliare in derulare, in zona Garii, blocuri de la 4 etaje in sus, ale caror santiere imprastie praf si iarasi praf, fiindca se lucreaza la capacitate maxima. Uitati-va la felul in care se dezvolta urbanistic zona Autogarii. Uitati-va cum arata Piata Abator, strazile Maramuresului si bulevardul Muncii, Piata 1 Mai-Carbochim-Portelanului. Acolo deja Occidentul din Centru e departe. Arata ca-n imaginile acelea cu Rusia profunda: noroi, transee si blocuri nou-noute cu oglinzi, marginite de un Somes infect, pe care curg pet-uri.

Dar sa revin mai aproape de casa. Ca sa intelegeti cat de mult s-a deteriorat zona Garii-Dambul Rotund in ultimul an va mai spun ca am un caine. Alb. Il sterg frecvent pe labe, pentru ca pandemie si pentru ca bebelus in casa. Dar daca vremea e umeda afara, cand ne intoarcem de la plimbare blana lui de pe burta e acoperita de o pojghita uleioasa neagra, care nu poate fi spalata decat cu sampon, in vana. Strazile pe care mergem au la margini pelicule de mizerie, praf, cu ulei si cine stie ce altele. Nimeni nu le spala. Am mai vazut, ce-i drept, uneori un nene c-o masinuta impingand praful pe Partizanilor incoace si incolo, intr-un exercitiu de inutilitate. Traficul greu din zona face ca aceste interventii sa fie picaturi intr-un ocean saharian.

Si daca tot am dat-o pe rime, tinutul de animale de companie in pandemie s-a dovedit pentru multi dintre noi un colac de salvare, fiindca ne-a oferit pretexte credibile de iesit in aer liber. Iar la partea asta, marturisesc, eram multumiti, fiindca spre deosebire de alte orase, la Cluj se pusesera la punct parcurile acelea mari si ingradite pentru catei.

Dar si de acelea ati uitat, voi, cei din administratia publica. Acum sunt copitate si pline de noroi, rahatite din neglijenta stapanilor fara obraz, cosurile de gunoi rupte sau prea pline. Gunoiul. Aceasta saga fara sfarsit despre menajer si reciclat. Toata lumea se plange ca nici colectarea, nici reciclatul nu merg. Domnu’ Tise ne explica de fiecare data ca noi suntem grei de cap si nu intelegem ca rampa ecologica si programul de colectare judetene sunt functionale. E ca in “Hainele cele noi ale imparatului”, exista, dar nu le vede nimeni.

Intre timp, avem cateva cosuri de gunoi inteligente de luat ochii in Centru si am primit un desfasurator colorat cu zilele de colectare. O data pe luna, vinerea, scot sticla la poarta. Dup-aia, seara, bag sacul inapoi in beci, poate, cine stie?! Data viitoare…

Acum aproape doi ani am inregistrat si eu o sesizare online. Ceream sa se monteze un bec, care sa lumineze dupa amiezele scurte de iarna din parcul de caini de la Gara, vis a vis de Parcul Feroviarilor, fiindca din noiembrie pana in februarie stateam pe intuneric, ca orbii, la lumina lanternelor de la telefon. Am primit, la un moment dat, un raspuns ca cererea mea va fi analizata. Si cam atat. Dar e bine ca folosim tehnologia in administratie. Inca o bulina alba pentru Cluj.

Si apropo de Feroviarilor. Stiu ca e pe cale sa intre intr-un program de reabilitare. Pana atunci, e cel mai apropiat spatiu verde de locul in care locuiesc. Uneori plimb copilul si cainele acolo. Gasim sobolani morti prin iarba in 3 din 5 iesiri.

O sa inchei asa, la fel de brusc cum am inceput: cand eram studenta ne-ati predat un curs de drept constitutional. Am primit un examen de tip grila si am luat nota 8.50. M-am dus la marire, fiindca aveam pretentia ca am inteles materia mai bine decat de-un 8.50, dar nota mea a ramas neschimbata. Si atunci mi-am zis: uite, mai, un profesor exigent, care stie sa pretinda mai mult. Am ramas de atunci cu impresia asta, ca sunteti un tip greu de multumit.

Dar Clujul se pare insa ca va multumeste asa cum e. In ce-l priveste ati abandonat lupta de ceva timp. La ultimele alegeri nu v-am votat. E drept ca nu am putut pune stampila nici pe vreun contracandidat de-al dv, fiindca oferta a fost… sub nivelul unor Timisoara, Oradea sau Brasov. De cele mai multe ori am pur si simplu o senzatie de jena cand aud vorbindu-se despre Cluj in termeni laudativi, cand aud despre metrou si alte proiecte din categoria „next level” din administratie, dar noi inca ne batem cu asfaltul, cu praful, cu poluarea, cu lipsa centurii ocolitoare. E, cum se zice pe la noi, un caz tipic de oras cu ruj pe buze si turturi la fund.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *